Peste 2500 de copii și tineri descoperă educația „altfel”- prin teatru

 

Asociația Teatru pentru Tine din Timișoara, o asociație formată din tineri actori, dezvoltă în prezent un program de educație prin teatru, prin care încearcă să coloreze peisajul tern al școlii românești. Controversele din jurul sistemului de învățământ din România, ne fac să fim tot mai sceptici cu privire la metodele, rezultatele, eficiența procesului, de aceea noi abordări sunt necesare.

Până acum au fost implementate proiectele: Călătorie în Timp– un proiect educativ despre rolul unor personaje istorice în dezvoltarea dorinței de unire în rândul românilor, spectacol cu peste 20 de reprezentații în județul Timiș, cu aprozimativ 2000 de beneficiari și Învățăm să reciclăm– un proiect despre educația ecologică, ce s-a desfășurat în 25 școli din Timișoara, în fața elevilor claselor primare și gimnaziale. În cadrul proiectului au fost folosite ca recuzită pentru spectacole materiale reciclabile și au fost susținute exerciții practice de reciclare a unor sticle de plastic și alte materiale.

În perioada 10-15 noiembrie s-a desfășurat și proiectul: Marea Unire-mai mult decât o poveste, un proiect ce marchează o celebrare în avanpremieră a centenarului Marii Uniri-2018. Spectacolul spune povestea negocierilor de pace ce urmează după primul război mondial, constituirea României Mari și creionează personaje simbolice, precum: Woodrow Wilson, președintele SUA, Ferdinand I sau Moș Ion Roată.

Proiectul este unul itinerant, care călătorește în județele Timiș și Hunedoara, în beneficiul tinerilor și copiilor din mediul rural și orașele mici. Proiectul este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Scenarist și regizor: Adrian Jivan

Distribuție: Marius Lupoian, Bogdan Spiridon și Nicolae Pârvulescu

Muzica: Heavy Designers

Scenografia: Radu Muj